ORIZONTAL : 1) Soarta tragică a primei iubiri, care îl determină pe Eminescu să-şi pună problema existenţei universului în acest poem apărut la 1 martie 1871 în „Convorbiri literare” – Poemul debutează cu o Făclie de veghe pe ... morminte.2) Ioan Slavici – În viziunea poetului, idealul feminin este perceput astfel: Te văd ca o umbră de-... strălucită – Ion Dacian. 3) Conştiinţa că omul e inevitabil sortit morţii îl face pe poet să exclame: Să văd cerul... că lumile-şi cerne / Ca prăzi trecătoare a morţii eterne – Contrastul între viaţă şi moarte e zugrăvit în astfel de termeni: O, moartea e-un chaos, o mare de stele, / Când viaţa-i baltă de... rebele.4) Sufix cu sensul de „conducător” – Geantă mare – Beteală (înv.). 5) Fir textil - Uniunea Creştină din România – Obiectiv. 6) „Luna regină”, laitmotivul liricii eminesciene – În doru-i nemărginit de a cuceri absolutul, poetul îşi doreşte: Să văd cerul negru ca luminile-şi... 7) Trecerea de al lumii hotareste delicat sugerată încă din primele versuri ale poemului: Un sunet de clopot în orele sfinte, / Un vis ce îşi moaie... – n amar– Râu în Bielorusia. 8) În rest! – Refugierea în lumea iluziilor şi a viselor, cu păstrarea idealului de puritate şi frumuseţe. 9) În această lume Argint e pe... şi aur în aer – Îndreptar literar – Început de fericire! 10) Pătimire – Gen literar. 11) Element de compunere însemnând „dincolo” – Şi nu ştiu gândirea-mi în ce... o sting: / ... râd ca nebunii?... -i blestem?...–i plâng? – Popoare din Orient (antic.). 12) Poemul se încheie astfel: De e sens într-asta, e.ntors şi... , / Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu– Dinamism al imaginii, sugerat de versul: Când sorii se sting şi când stelele pică, / Îmi vine a crede că toate-s nimica.
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
| |
1
| ||||||||||||
2
| ||||||||||||
3
| ||||||||||||
4
| ||||||||||||
5
| ||||||||||||
6
| ||||||||||||
7
| ||||||||||||
8
| ||||||||||||
9
| ||||||||||||
10
| ||||||||||||
11
| ||||||||||||
12
|
VERTICAL: 1) Fantezia poetică creează imaginea feerică a unei iluzorii lumi viitoare, în care fata moartă ar deveni o sfântă regină nemuritoare: Dar poate acolo să fie castele / Cu arcuri de azur zidite... stele – Văd vise-ntrupate gonind după vise, / Pân’ dau în morminte ce- ... deschise. 2) Principalul din obiecte ca şi fenomene (pl.) – Şi totuşi, ţărâna frumoasă şi moartă, / De racla ta razim cu harfa mea...(masc.). 3) Spicuim dintr-o interogaţie de tip hamletian: A fi? Nebunie şi tristă şi... ; / Urechea te minte şi ochiul te-nşeală – Divinităţi feminine la vechii greci. 4) Lumea imaginată de poet e Ca râuri de foc şi cu poduri de-argint, / Cu... de smirnă, cu flori care cânt(sing.) – Epoci – Localitate în Egiptul antic. 5) Uniunea Internaţională a transporturilor rutiere (siglă) - Spaţiul infinit, asupra căruia meditează poetul. 6) Neg! – Omitere. 7) Zăvor – Nume feminin – Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, / Cu râuri de lapte... flori de lumină. 8) Precum Eminescu, poetul nepereche – Colecţie de hărţi geografice. 9) Sistem de unităţi de măsură în fizică – A rememora, asemenea lui Eminescu, cu o forţă unică, imagini din anii copilăriei şi adolescenţei. 10) Să văd cerul negru că lumile-şi cerne / Ca prăzi trecătoare a morţii... – Gândurile-mi... sugrum cele bune (fem., sing.). 11) Unitate de timp – Durere sufletească, precum cea provocată de dispariţia iubitei de la Ipoteşti (fig.) – Emoţie simţită de poet la rememorarea imaginii femeii ideale, plină de strălucirea stelelor, a aurului şi argintului. 12) Femeia cu părul de raze şi haina albastră stropită cu aur (pl.) – Eternitatea, tema preferată de poet.
Dicţionar:
NOM, TRA, UCR, TNA, EOI, ETAE, INU, IRU, MTS.
Consultarea textului
| Faclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce îsi moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senina, Cu râuri de lapte si flori de lumina, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regina pe rând vizitate. Te vad ca o umbra de-argint stralucita, Cu-aripi ridicate la ceruri pornita, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. O raza te-nalta, un cântec te duce, Cu bratele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrajilor caier Argint e pe ape si aur în aer. Vad sufletu-ti candid prin spatiu cum trece; Privesc apoi lutul ramas... alb si rece, Cu haina lui lunga culcat în sicriu, Privesc la surâsu-ti ramas înca viu - Si-ntreb al meu suflet ranit de-ndoiala, De ce-ai murit, înger cu fata cea pala? Au nu ai fost juna, n-ai fost tu frumoasa? Te-ai dus spre a stinge o stea radioasa? |
Dar poate acolo sa fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele, Cu râuri de foc si cu poduri de-argint, Cu tarmuri de smirna, cu flori care cânt; Sa treci tu prin ele, o sfânta regina, Cu par lung de raze, cu ochi de lumina, În haina albastra stropita cu aur, Pe fruntea ta pala cununa de laur. O, moartea e-un chaos, o mare de stele, Când viata-i o balta de vise rebele; O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viata-i un basmu pustiu si urât. - Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune, Gândirile-mi rele sugrum' cele bune... Când sorii se sting si când stelele pica, Îmi vine a crede ca toate-s nimica. Se poate ca bolta de sus sa se sparga, Sa cada nimicul cu noaptea lui larga, Sa vad cerul negru ca lumile-si cerne Ca prazi trecatoare a mortii eterne... S-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta calda ea n-o sa învie, Atunci graiu-ti dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. |
Si totusi, tarâna frumoasa si
moarta, De racla ta razim eu harfa mea sparta Si moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc O raza fugita din chaos lumesc. S-apoi... cine stie de este mai bine A fi sau a nu fi... dar stie oricine Ca ceea ce nu e, nu simte dureri, Si multe dureri-s, putine placeri. A fi? Nebunie si trista si goala; Urechea te minte si ochiul te-nsala; Ce-un secol ne zice ceilalti o deszic. Decât un vis sarbad, mai bine nimic. Vad vise-ntrupate gonind dupa vise, Pân' dau în morminte ce-asteapta deschise, Si nu stiu gândirea-mi în ce o sa stâng: Sa râd ca nebunii? Sa-i blestem? Sa-i plâng? La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu sa fie? Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor, Trait-ai anume ca astfel sa mori? De e sens într-asta, e-ntors si ateu, Pe palida-ti frunte nu-i scris Dumnezeu. |
Mihai
Eminescu, poet romantic, a scris Mortua est! in anul 1871. Poezia este un elogiu
adus iubitei eului, trecuta in nefiinta. Cadrul liric prezinta imaginea sumbra a
cimitirului: umezi morminte, sunet de clopot, careia eul ii atribuie un caracter
sacru: orele sfinte. La Eminescu, moartea este privita ca trecerea de pe un
taram pe altul, de pe al lumii hotar in lumea sfintilor: Trecut-ai cand ceru-i
campie senina. Imparatia cerurilor se prezinta ca insasi perfectiunea prin
metaforele rauri de lapte si flori de lumina; pana si norii cei negri isi
etaleaza grandiozitatea aparand ca sombre palate in care stapana este luna
regina. In strofa a treia, se contureaza portretul iubitei moarte o umbra
de-argint stralucita, al carui palid suflet si-a inceput drumul ascensional spre
a norilor schele. Calatoria sufletului e insotita de elemente divine: O raza te
nalta, un cantec te duce. Eul liric remarca marea diferenta dintre trup si
suflet. Sufletul este pregatit sa-si ia zborul, asemenea unui inger, cu aripi
ridicate, pe cand trupul zace in sicriu cu bratele albe pe piept puse cruce. Eul
marturiseste: Vad sufletu-ti candid prin spatiu cum treci; / Privesc apoi lutul
ramas. alb si rece. In discursul liric se intrezareste o speranta deoarece eul
remarca surasul ramas inca viu de pe buzele iubitei. In a sasea strofa, iubitul
pare ca se trezeste din visare, iar luciditatea lui ii provoaca o stare de
disperare, de constentizare a pierderii frumoasei iubite. El isi pune intrebari
existentiale referitoare la destin, insa sufletul sau ranit de indoiala nu-i
poate oferi raspunsuri: De ce-ai murit, inger cu fata cea pala? . Discursul
eului se continua cu o alta descriere a palatelor celeste: arcuri de aur zidite
din stele, rauri de foc, poduri de argint, tarmuri de smirna, flori care cant.
Frumusetea si stralucirea aceste lumi cer o sfanta regina. Atributele iubitei
sunt in perfecta armonie cu splendoarea cerurilor: par lung de raze, ochi de
lumina, haina albastra stropita cu aur, cununa de laur. Fruntea pala este atat
un semn al trecerii in nefiinta, cat si un simbol al puritatii. In strofa a
noua, eul liric da o definitie a mortii in contrast cu viata. In viziunea sa, o
viata frumoasa se sfarseste printr-o moarte violenta, distrugatoare, care nu
poate aduce nimic bun: O, moartea e-un chaos, o mare de stele, / Cand viata-i o
balta de vise rebele; totusi, moartea vine ca o binecuvantare atunci cand
incheie o existenta nefasta: O, moartea-i un secol cu sori inflorit, / Cand
viata-i un basmu pustiu si urat. Asaltat de toate intrebarile la care nu
primeste raspuns, de toate gandurile rele care le domina pe cele bune, eul cade
prada disperarii. La romantici, noaptea este timpul primordial, mitic, in care
se produce unirea cuplului si implinirea tuturor viselor. Cu toate acestea, eul
eminescian, ramas singur la venirea noptii, prezice caderea lumii in haos: sorii
se sting, stelele (...)
Solutia careului: Misterele noptii
1
V
|
2
U
|
3
L
|
4
C
|
5
A
|
6
N
|
7
|
8
I
|
9
N
|
10
G
|
11
E
|
12
R
|
2
A
|
D
|
U
|
L
|
T
|
D
|
R
|
A
|
G
|
A
|
||
3
R
|
A
|
N
|
I
|
U
|
O
|
R
|
S
|
L
|
I
|
||
4
A
|
A
|
P
|
A
|
S
|
A
|
I
|
T
|
E
|
|||
5
T
|
P
|
A
|
C
|
O
|
R
|
D
|
E
|
A
|
Z
|
A
|
|
6
I
|
L
|
A
|
U
|
R
|
M
|
E
|
I
|
A
|
D
|
||
7
C
|
A
|
P
|
A
|
T
|
E
|
S
|
E
|
N
|
T
|
E
|
|
8
|
N
|
T
|
R
|
E
|
G
|
P
|
U
|
I
|
S
|
||
9
A
|
G
|
I
|
A
|
E
|
R
|
A
|
C
|
O
|
E
|
||
10 L
|
E
|
T
|
O
|
N
|
R
|
C
|
R
|
O
|
|||
11
T
|
R
|
E
|
A
|
Z
|
S
|
T
|
E
|
L
|
A
|
R
|
|
12
A
|
I
|
A
|
D
|
U
|
R
|
E
|
R
|
O
|
S
|
I
|
